Poveste de iarnă,,,,Tablou,,,,De Dragoste,,,,,

                     

                 Ningea încet, aproape stingher, luminile oraşului erau o sărbătoare, pe stradă se auzeau râsetele copiilor strânşi în cete, glasurile lor spărgeau noaptea de iarnă şi aduceau parcă o căldură, o bucurie interioară bătrânului care se plimba cu paşi lui grei prin zăpada gândurilor sale. Era vremea colindelor, casele erau pline de lumina , aveau  ferestrele deschise, mirosul masei de crăciun plutea în aer pintre fulgi, era un miros îmbătător. Unele gospodine cântau timid câteva cântece de sărbătoare în amintirea copilăriei lor şi poate că asa sfinţeau dezinvolt bucatele ce vor strânge la masă familia. Singurătatea îl apăsa în această perioadă a anului ,nu îi părea rău de nimic, avusese o viaţă frumoasă, împlinită, o soţie cu trupul ca un crin. Mereu,  zăpada atât de albă a sărbătorilor îi aducea aminte de trupul ei, plimbările prin zăpadă erau ca un ultim dans prin fiinţa ei pură , ar fi vrut să meargă desculţ, atât de mult o iubise, atât de mult mai vroia să îi simtă încă odată albul trupului ei strălucitor şi îmbătător, plin de mireasma lui de crin. Copii era departe, îl sunaseră, ştia că nu pot venii, viaţa îi separase, lucrau peste Atlantic în ţara făgăduinţei apuse, dar le era bine, veniseră în vară şi el se bucurase prin prezenţa nepoţilor, de realizările lor. Nepotul cel mic îi semăna leit poleit în toate şi cel mai mult îi plăcea privirea lor, glasurile cu care îl strigau – Bunule - , era o bucurie de ne egalat, se simţea cumva dator vieţi pentru această imensă bucurie de a fi bunic la doi îngeri. Plimbarea lui prin zăpada căzută în cursul zilei era ca un omagiu adus Crăciunului, îl înviora cu  totul din amintea de fericire a zilelor când Bradul era împodobit cu gutui, cu izul crinului în casă, bucuria copiilor lui aşteptând delicatesele pregătite de Mamă şi aşteptare ritualului de a deschide cadourile, care nu erau aşa multe, nu erau scumpe,. Si mai era dansul părinţilor. In fiecare dimineaţă de Crăciun dansam, învârtindu-ne ameţitor pe muzica unui gramofon vechi şi inconjurati de stelele din ochii copiilor,  care se uitau înnebuniţi de uimire la valsul florilor de crin. Nimic nu era mai frumos. Nimic nu avea o noimă fără acest dar, dansul. Se apropiase de casă, bătrânul se descălţă, ultimi zeci de metri îi parcurgea desculţ, poate din iubire, poate de dor, dar ştia că ritualul nu trebuie oprit, poate va dansa pentru ultima dată valsul florilor de crin. Avea doar o dorinţă în acest dans, dacă el ar fi fost Moş Crăciun ar fi adus fiecărui Om un vis, un dans, iar copiilor câte o gutuie.

Tablou

Iubirea noastră este un tablou
Sufletele noastre, rame
Un tablou pictat de Cezanne
Nu are nimic, deosebit
Un crin şi o carte, pe un scrin
Tu eşti o parte aproape albă
Eu sunt creionat cu tuş
Dragostea fiind prezentă
Ea este o lumină
Nu mai eu sunt o pată
Pusă undeva, lângă un crin
Aşezate toate pe un scrin
Cum din tablou lipseşte, cuvântul
Pictorul sa semnat,
Iubirea.

De Dragoste

Am vrut să scriu despre dragoste.
Ce culoare are;
Ce miros,
Cât este de frumoasă,
Cum ne face să zburăm.
Dar nu am putut,
Pentru dragoste,
Aveam nevoie de tine.