Căsnicie,,,,,În lipsă,,,,,

                         Gara îmi este dragă, este singurul lucrul din viaţa mea care este stabil. In viaţă sunt locuri care te atrag, te cheamă la ele, gara pentru mine este un loc în care mă simt bine, nu minunat, dar acceptabil. Sunt un indecis prin excelenţă, gara este o dragoste la prima vedere. Aşteptarea este o sabie cu două tăişuri, unul sigur îţi va sfârteca carnea, celălalt mintea şi devii dependent de aşteptare. Orice lucrul trebuie contrazis ca tu să poţi rezista ispitei de a ceda şi a lua la întâmplare orice tren, chiar dacă el ar merge şi în iad. Mie îmi este uşor pentru că nu trebuie să le contrazic şi doar să le pun întrebări să le invit la dialog. Una din întrebări ar fi,unde dispare dragostea  şi iubirea devine doar o amintire, unde devenim captivi ai unei căsnicii pe care  continuăm să o trăim formal, fără esenţa primară, fără înţelegerea intuitivă în care nu era nevoie de cuvinte şi totul se rezuma la un dialog sincer. Unde dispare şi de ce, întregul de început? Viaţa este legată de cuplul, noi ne proiectăm în altă fiinţă, ne regăsim sau ne atingem prin el un ideal,,căsnicia este un lucrul complex, dar şi uşor bulversant când protagonişti au devenit opozanţi, în colţuri diferite ca la un meci de box. Eu am eşuat în căsnicie, bine involuntar, şi recunosc puterea ei din ambele tabere, nu dau sfaturi, ar fi imposibil, nu poţi interveni între doi oameni ca o instanţă care se bazează doar pe hârtii, pe declaraţii exagerate,  în toate tribunalele vieţii adevărul este cunoscut doar de beligeranţi de cei implicaţi direct, a îl descoase este un adevăr pe jumătate, cei doi au trăit împreună, au plâns, au zâmbit , si sau iubit la un moment dat sincer. Căsnicia este ca un film vechi care nu are sonor în primele faze, este o mimică, de atât este nevoie, iar totul este frumos. Apare sonorul iar dialogul trebuie să fie inteligent, secătuind sentimentele, dându-le o valoare „te iubesc” , şi automat se pune o distanţă, se indică un reper, se dezvoltă uneori prea mult un fapt realmente static. „Te iubesc”  ar trebui să fie simplul şi curat. Trenul căsniciei este cel mai tranzitat tren, cu el rareori se ajunge la destinaţia dorită, se renunţă pe parcurs, se coboară chiar trăgând şi semnalul de alarmă într-un gest nebun şi poate disperat. De foarte multe ori se renunţă din laşitate, din dorinţa absurdă de al discredita pe celălalt, uitându-se că totul se împarte la doi chiar şi eşecul, nu poate exista doar vina unuia. Eu personal cred că timpul dezbină, el are o forţă impresionantă ignorată de foarte multe ori, şi nu din neştiinţă sau prostie, pentru că îl trăim intens în „carpe diem” ,de parcă două, trei zile de avans ar nărui o întreagă civilizaţie. Timpul arată şi diferenţele, dezvăluie defectele, le amplifică şi tot el ne dă jos măştile devenim transparenţi,. Socul este puternic, neînţeles şi distructiv, evaluezi persoana care îţi este alături cu o rudă, ea nu mai are taine şi într-un fel îţi este o proprietate. Timpul te şi ajută, dacă el dezbină tot el poate vindeca, dar trebuie să ai răbdare, că să clădeşti ceva durabil ai nevoie de timp, îţi este necesar nu pentru a condamna,care este primul impuls , ci să poţi privi întregul din care şi tu faci parte. Intotdeauna se priveşte doar dintr-un singur unghi, nu se priveşte în cerc, se omit cu nonşalanţă momentele când ruptura sa produs şi se trece prea repede la acuze. Nu putem fi creştini decât în plan teoretic, nu e de mirare, clerul te pune să repeţi diferite rugi şi ritualuri, divinul ştie ca noi avem nevoie de timp pentru a ne regăsi începuturile. Timpul vindecă şi repară tot ce se strică, dar trebuie să ai răbdare, acest lucrul este imposibil în secolul vitezei. Trăim o dramă a timpului,acuzăm foarte uşor, „cu tine îmi ratai viaţa, cu tine nu mai sunt Eu şi mai grav, nici nu trebuia să ne căsătorim” ,cuvinte ca biciul, de parcă iubirea la capăt îţi va oferi un trofeu, un medalion şi o diplomă. Dacă ai fost un ratat, acest drept îţi este refuzat, că iubirea îţi va spune cine eşti tu, intrând în ea fără o identitate. Căsnicia, este iubire, prima minune a fost la o nuntă, căsnicia se spune că este o taină, nu cred acest lucrul. Căsătoria este – Familia- iar familia nu eşti Tu,sunt şi copii tăi, acest lucrul se uită des, iar părinţi sunt vinovaţi de război, victimele nu vor fi ei, ci copii, şi cine moare, iar este simplul - Familia. „Orice tineri care se căsătoresc, el şi ea, ar trebui să intre în căsătorie cu credinţa că din toată omenirea numai urmaşi lor sunt destinaţi să ducă mai departe viaţa pe pământ” - spunea Lucian Blaga. S-a făcut seară,t rebuie să apară fata-crin cu buze-păsări, am o poftă nebună de un dans în apusul minunat de frumos, să îi simt iar parfumul care pe mine mă îmbată şi mă ajută să aştept oricât.  Căsnicia este un dans, paşi se învaţă pe parcurs, se dezvoltă în timp şi devine mult mai frumos prin anticipare partenerului, este un dans de piruete, de respingeri, de regăsiri, căsnicia este o trăire de dansator, iar partiturile sunt diverse şi îmbătătoare la fel ca mirosul crinului. Fata-crin a coborât este îmbrăcată în alb, cu flori galbene în păr, este o minune. Dansul nebun a început pe un peron vechi de gară, un vals , al fetei-alb şi al nebunului desculţ, totul este o piruetă, totul se învârte aşa de perfect că din gară nu a mai rămas nimic, decât o piruetă albă cu flori galbene în păr şi eu am dispărut în acest dans pentru prima oară, gara este o piruetă şi un parfum de crin.

În lipsă

Mai este de făcut, doar un pas,
Timpul sa scurs, fără glas,
Nu mai există, nici un răspuns,
Secundele mirate sau dus.

Florile au plecat înspre primăvară,
Tu îmi zâmbeşti, parcă prima oară,
Iarna pe trup şi în gânduri,
Mă ninge în vis cu săruturi.

Cineva scrie despre tăceri,
Lipsa ta este ziua de ieri,
Duminici care sau pocăit,
Ziua de luni abia a venit.

Îţi spun te iubesc, faptul concret,
Te privesc cu mirări parcă şi cu regret,
Lipsa ta este timpul ce doare,
Te privesc, te deschizi ca o floare.

Iubirea noastră, duminică tristă,
Mirosul de crin încă persistă,
Iarna pe trupul tău se dezvoltă,
Eu te iubesc cu un gest de revoltă.

Tu eşti înaltă, mă ocroteşti,
Mă simt micul prinţ, crescut din poveşti,
Îţi fac un desen să pot explica,
Ce mult te iubesc, chiar şi în lipsa ta.

Tu erai în mine de la început,
Regăsirea noastră, două trupuri de lut,
Ce se căutau cu dor şi speranţă,
Te iubesc, se făcut dimineaţă