Ziua care nu mai vine,,,,,,,,,,,

Am plecat,undeva departe,am pus toate cuvintele moarte într-o valiză şi am plecat,de obicei nu mă uit înapoi,acum am privit şi am văzut ziua care nu mai vine,ziua primordială,la început a fost nimicul,când toate erau o apă şi un pământ,când nu era atât de greu să respiri,gândurile erau pustii,noi nu eram nici copii,eram ceva pur,fără grade,bariere,clase sociale,embrionii zorilor de zi,al zilei care nu va veni niciodată.Îmi e greu,acum iubito,mă simt gol,toate trec şi noi sunt toate şi iubirea din păcate,ca să renască,iubirea noastră trebuie să fie din nou un nimic,să fie ziua de vară când mie frig,când eu uit beat de arome să te strig,ce iubire încurcată,nu ştiu cum alţi se pot îmbăta mereu cu periodicul,cu repetarea ca o pendulă:Te iubesc,,Şi Eu;eu vreau punctul mort,acolo unde secunda tace,unde regăsirea este un vânt,iar noi frunzele toamnei.Iubesc toamna,enorm de mult,mă şi defineşte,ea mereu îmi aduce aminte de ziua care nu mai vine,nici nu pleacă,este anotimpul care te învaţă că totul este>Cu moartea prin moarte călcând>este atât de vizibil încât,eu,eu învăţ să mor,ştind că am să renasc,la tine pe obraz ca o rază de soare,în părul tău ca o floare.Am plecat,iubito,în sens contrar să ne salvăm acum când toamna începe,când apa care suntem se preschimbă în vin,ce taină,devenim vinul vieţi,la prima nuntă,unde toţi suntem miri şi mirese unde rodul culturi ne stă pe mese,o toamnă bogată,aşa se spune iubito,dar ca să fii bogat,trebuie să te naşti în cer,la ziua care nu vine să speri,aşa de mult,încât te simţi ca mine un mormânt.Ce plumb mă leagă de pământ,Ce greu mie trupul şi ce frig,mă bate frunza,Nichita se amuză,ziua ce nu mai vine lui ia fost muză ştia poetul Sentiment,că tot ce dorim este un nimic,că tot ce găndim este o toamnă,noi ne naştem morţi,da iubito,iau cuvintele moarte şi le arunc în valiză,marea este plină de Nikita,iar eu plec departe,acolo unde zilele sunt deşarte,să caut,iubito,ziua care nu mai vine si pentru mine şi pentru tine,am s-o aduc inapoi,ziua care nu mai vine,pentru amândoi.

E toamnă şi tac
Visele îmi sunt un rac
Totul mă trimite înapoi
Iubirea la plural,sună a ploi
Şi tac,sunt un mormânt
Frunză purtată de vânt
Ziua ce nu mai vine
Toamna mă leagă iubito de tine
Cuvinte înecate în mare
De Nikita dorul mă doare
Totul cade prin amănunte
Picură ploaia la mine pe frunte
Să îmi spele păcatul că eşti
Mie dor de tine şi de poveşti
Ziua,asta, ce nu mai vine
O caut iubito în mine
Te iubesc,îmi eşti Toamnă
Ziua absentă,dorul meu de icoană
Călătorul desculţ îţi promite
Ziua aceasta,am să o fac cuvinte.

A venit toamna,
Acoperă-mi inima cu ceva
Cu umbra unui nor
Sau mai bine, mai bine cu dor
Poate ne vom regăsi în ploaia ce cade
Apele ei prin trup să ne scalde
A venit toamna,
Acoperă-mi inima cu ceva
În mine plânge, trimbulind, Nikita
Frunza mă bate, iarba mă doare
Amintirea ta, eclipsă de soare
Ce bine că eşti, eu sunt doar noroaie.
A venit toamna
Acoperă-mi inima cu ceva
Iau cuvintele şi le arunc în noi
Tatuaje de sânge împărţite la doi
Gramatică în trupuri, verbe în declin
Este luna când dragostea se preschimbă în vin
A venit toamna
Acoperă-mi inima cu ceva
Cu frunza unui copac
A venit toamna, Eu mai bine tac.