Am promis,,,,,

Călătoria continuă,peisajul este neschimbat,eu tot strivit printre crini,rănitul dintre linii.Viaţa pe un peron,toţi oamenii,aşteaptă un tren,au o destinaţie precisă,unii au cumpărat bilete de la agenţie cu o siguranţă de invidiat,eu am avut mereu o spaimă de a alege ceva,de a crede că eu am un loc,undeva în acceleratul 1442,vagonul 5,locul 42 cu o siguranţă pătimaşă,eu am iubit din teamă,mai mult gara,diversitatea pasagerilor,uimitoarele lor bagaje,eu am pierdut şi valizele sau am uitat de ele,înţelegând că am venit gol şi curat,tot aşa îmi va fi şi finalul.Gara este o fascinaţie,este o aglomerare de oamenii şi vise,o forfotă de sentimente imensă,poate Bach,a surprins-o inegalabil,în simfoniile lui.Destinaţiile sunt o alegere personală,mai sunt cazuri,multe din păcate,când suntem dirijaţi spre o Meccă,imaginară,mai este şi Fata Morgana,a însetaţilor de măriri,toate drumurile duc la Roma,nu mă mir că Nero a ars-o din temelii,bietul nebun se opunea istoriei,sunt destinaţii pentru fiecare,fiecare avem o haltă a noastră,dar şi mulţi orbi,în tara unde soarele răsare în fiecare dimineaţă.Privesc pancarta cu trenurile care vin şi pleacă cu o nepăsare,zdrobitoare,lumea este un delir pe o linie ferată,unele trenuri cu destinaţii modeste sunt aproape goale,prin simpatie,în ele eu aş dori să urc,într-un astfel de tren,care este prăfuit,cu geamuri sparte,uşile o vraişte,aceste trenuri mă atrag ca un magnet,puţini ştiu unde merg sau poate nu au fost niciodată pe ruta,trenului pustiu.Trenurile,cu destinaţii cunoscute, crează panică,lumea se îmbulzeşte,ochii copiilor care mai devreme se jucau nepăsători,exprimă un fel de groază,ţinuţi în braţe de părinţi,ei cred că trenul acesta este pasărea de fier şi se consolează doar că la geam,îi va aştepta un film viu,peisajele care se schimbă,înnebunitor de frumos şi copaci care salută cu frunzele lor,vântul păsări de fier,trenurile acestea sunt fascinante şi pentru maturi,care cu o grabă nefirească,uită şi de maniere,de respect,se îmbulzesc ca nu cumva destinaţia să se mute din locaţie şi ei să rămână în gară.Eu privesc toate acestea,sunt un călător desculţ,nu am o destinaţie,mie îmi plac toate în mod egal,plus că am avantajul de a asculta poveştile spuse de pasageri destinului,poveşti uimitoare,fascinante,unele sunt ilare ,altele triste,unele tragice,sunt un călător cu ochii minţii,sufletul îmi este deschis şi înţelege dincolo de poveste,drama fiecărui pasager.Aici în gară am întâlnit şi fata-crini cu buze-păsări,uimitoare aparţie,nimeni nu a observat-o,eu care eram atent şi cu sufletul un peron,ea practic a coborât în mine,nu avea bagaje multe,o geacă gri şi un chip de stea,mi-a zâmbit de parcă mă cunoştea de mult, atunci eu am zburat,înalt,într-o împletire de cântec şi dor,nu avea nici ea o destinaţie precisă,căuta un tren,sigur căuta,privirea ei era o carte de poezie,încă ne citită,făcea naveta,între o copilărie minunată, într-un sat rupt din basme şi o maturitate,care staţiona,bulversată de rutină. Nu puteam să îi dau indicaţii,deşi aş fi vrut,dar urăsc,să trimit oamenii pe o rută care poate fi greşită,am promis doar atât,că am să o aştept mereu în gară,iar dacă trenul descris de ea îl recunosc undeva pe linile delirante ale destinului,am să îi cumpăr bilet,cu final la staţia Crin.Am promis acest lucrul,acum plec mai departe spre altă poveste,vă spun,,La Revedere,,, Prieteni!!!

Am promis

Am promis în viaţa asta, să te ţin odată în braţe,
Să te simt şi să te cânt, când în mine este noapte.
Tu vei fi ca o lumină, venită din fiinţa ta,
Peste noi va cade visul, întrerupt, căzută stea.

Vom continua din teamă, de-a ne pierde într-o zi
Eu te voi iubi, albastru, ca-n desene de copii
Sânii tăi îmi vor fi perna, trupul tău un aşternut
Toată noaptea va fi ziuă, curcubeul un sărut

Legământ îţi fac iubire, te iubesc, parcă mă rog
Parcă unul şi cu unul, se făcură un inorog
Carea alergă prin pădurea, rece şi plină de jad
Eu mă simt un lemn în tine şi în cenuşă mă prefac

Am promis în viaţa asta, multe le-am şi încălcat,
Fără tine sunt o beznă, fără tine un păcat
Care nu are rezonanţă, nici în cer, nici pe pământ
Dacă raiul mă refuză, iadul, mă bate c-a vânt

Am să trec prin valea morţi, nu mai să ajung la tine
Să mă caut, să te caut, chiar şi în viaţa în ruine
Peste tot pustiu ăsta, am să plâng şi o să crească
Floarea mea de crin, mireasă, peste moarte, o crăiasă

Am promis, că te voi ţine doar o noapte la al meu piept
Să nu mai alerg prin lume, prins de gât cu un regret
Spânzurat de soarta crudă, chiar de inima ta
Am promis, că o noapte, tu fecundă, îmi eşti stea