Dacă, Dumnezeu, m-ar întreba, ce este concret pentru mine,
Eu te-aş indica, pe tine, ca singurul meu, lucrul palpabil.
Tu te afli întotdeauna, la partea opusă a firi mele,
Tu fugi de oameni, eu fug înspre ei, suntem extreme perfecte.
Tu eşti încă fecioară, eu un taur alergat, prin Pamplona,
Îmi aduci aminte mereu, de coloana infinită, urci, spre cer.
Eu sunt, sau cobor pe verticala ta, plină de proeminenţe,
Uneori nefireşti, uneori alambicate, toate au un sens,
Toate ar trebui să aibă o logică, dar tu eşti atât de departe,
Încât eu, te simt, ca făcând parte din mine, îmi eşti extremă.
Stăm la masa tăceri şi mâncăm cuvinte, ţie îţi plac verbele,
Eu mă satur cu adjective, pe care tu nu le suporţi, total.
Trăim împreună, dar separaţi, de principiile fizici,
Două corpuri, nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu în acelaşi timp.
Îmi privesc fiul şi zâmbesc, tu plângi, că îi eşti Mamă,
El se joacă, firesc, şi ne iubeşte pe amândoi la fel,
În acelaşi spaţiu, în acelaşi timp, cu aceeaşi intensitate.
Dacă, Dumnezeu m-ar întreba, despre curat,
Eu aş indica, copilul nostru, nu aş spune nimic de îngeri,
Ştii că nu vreau să impresionez, niciodată, pe nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu