Nebunie,,,,,

                         Gara uneori pare suspendată, pustie, puţine lucruri îşi schimbă traseul.Această fixaţie mă apasă şi mă ajută de a aştepta în continuare nimicul. Pare o nebunie şi este o renunţare apropiată nebunilor, care renunţă, cedează mental la real şi îşi fac o fixaţie din trăirea visului lor interior. Nebunul nu este omul care şi-a pierdut raţiunea, nebunul este cel care a pierdut totul, în afara raţiuni, spune Wilson Mizner. Eu care nu cred în raţiune, pentru că raţională a fost şi Hiroşima la timpul ei, tabăra adversă aşa a crezut că este raţional să omori în câteva secunde sute de mii de oameni. Raţiunea mereu ma speriat, ea se bazează pe nebunie sau nebunia pe ea? Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucrul, aşteptând să ai aceleaşi rezultate, spunea Einstein, aşa şi raţiunea invocată ca suprem este doar ascunderea nebuniei noastre, raţiunea pusă chiar şi în existenţialism, rezultatul va fi acelaşi efemer destin incapabil să schimbe raţional o societate. Gara mă ţine legat, arestat în propria mea viaţă, salvează-mă iubito, îmi sunt ochii plini de ceaţă. Cine să te salveze când aşteptare îţi este mireasă si mireasmă de crin? Ajutorul vine întotdeauna de unde nu te aştepţi, sau nu sperai, un sprijin ne gândit, gara este o fascinaţie, este un tărâm de poveşti, ea atrage ca un magnet fmoşii nebuni, cei care nu mai au speranţe decât în ochii , cei care au cedat cu un curaj uluitor în faţa destinului, lor nu le mai pasă. Eu am înfiat un nebun, Mitică, îmi era milă de el în prima fază, era un fost inginer lucrase prin primărie, căzuse într-o depresie, era scos la pensie cu o simplă ştampilă de nebun, îl părăsise nevasta, era batjocorit de toţi, abandonat de fraţi, eu îi deschisăi uşa, casa mea era şi a lui, venea când vroia, mânca se spăla, avea un cămin. Mitică ma ajutat mult, discuţiile cu el îmi făcea aşteptarea mai uşoară, repeta mereu,-Şiş am iubit mult, dar nu am fost înţeles-, acest adevăr nebun, că totul este o mare neînţelegere, o lipsă de rezonanţă, ma impresionat, depresia lui era născută din o mare iubire şi nu pentru nevastă, a oamenilor în general, îşi recunoştea mereu greşelile, îşi trăia culpele cu patos,dar tot se întreba, -Şiş,dacă nu le fac nimic,ei ce au cu mine?-, mă feream să îi răspund, eram nevoit să pun etichete, - pentru că ei sunt nebuni-, ar fi sunat răspunsul. Privit de departe, Mitică seamănă cu un om beat, deşi nu bea, merge clătinat, gesticulează, vorbeşte la telefon, deşi nu îi funcţionează ,scoate din diplomat acte pe care cu un pix se face că notează ceva, aproape întotdeauna are flori în mână. Chipul lui se schimbă mereu în funcţie de dialogul interior şi merge sute de kilometri, este un maratonist prin iubire, vorba lui, -Şiş,iubirea este floare roşie pe gură, am iubit, mai dau o tură- , pleacă, vine, el îmi este singurul prieten care nu îmi cere nimic niciodată, dar eu îi ofer totdeauna tot ce am. Mitică îmi aduce aminte de Diogene, numai că Mitică nu se plimbă cu nici un felinar în mână, el are tot timpul flori, nu vrea să fie nici ironic dar nici nebun, aşa este el un suflet curat. Nebunia este introducerea speranţei în logică, declara Cioran, aşa şi Mitică, fost inginer electronist, avea în ochii încă speranţele puse în ordine matematică, discuţiile cu el aveau mereu o logică sinceră şi toate îmi erau adevăruri. Sunt un nebun în sala de aşteptare, nebunia mea este tot iubirea, aştept ca destinul să îmi facă un semn sau să îmi aplice o ştampilă, dar merită, pot trăi orice nebunie cu inima şi să ating orice nebunie cu un vis. Îmi este dor de fata-crin cu buzele-păsări. Este seară, trebuie să sosească. Astăzi o iubesc ca un nebun şi ea ştie, îi spun mereu -te iubesc- în fiecare dimineaţă, ea doar mă priveşte cu ochii ei mici şi atât de frumoşi, mă sărută cu buzele-păsări şi eu devin un zbor nebun al păsări Phoenix. Nu mi-a spus încă te iubesc, nici nu ar avea rost, mirosul ei îmi şopteşte mereu acest lucrul, trupul ei uimitor de alb nu mă orbeşte mă lasă să îl descopăr necontenit şi fără mirare. Îmi este dor de ea şi de apus, iubesc acum toate apusurile, sunt momentele când mă despart de ea şi nu mă doare, ea, fata-femeie cu trupul de floare. Nebunia Iubiri este cea mai mare binecuvântare a Cerului, spune Platon, te salut bătrâne din gara destinului meu, nebunia mea este un apus pe un cer albastru petrol. Acum plec mai departe prin visul meu, iubirea mea, nebunia mea,,,,,,vă salut prieteni,,cu nebunie,,,,La revedere,,,prieteni!!,,,

Nebunie,,,

Declaraţi-mă nebun, aruncaţi-mă în lună,
Eu am să iubesc un crin, cu o poftă tot nebună,
Am să să iubesc păsările din înaltul cerului,
Chipul schimbător al fetei curcubeului.

Am să mă mai nasc odată, chiar dacă voi nu mă mai vreţi,
Am să fiu nebun de viaţă, urăsc poziţia de drepţi,
Am să aştept fără teamă, noaptea crudă de amor,
Când din cer va coborî, fata cu trupul alb şi rupt din nor.

Am curajul să declar că iubesc ca un nebun,
Dacă florile îmi par toate cu al crinului parfum,
Îmi recunosc orice vină, ce stă în inima mea,
Declaraţi-mă nebun, dacă eu iubesc o stea.