Sunt un om fără identitate,trandafir în demenţă,
Sunt cel ce în suferinţă, îşi caută o esenţă,
Sunt prins de tot înaltul, de orice prăbuşire,
Sunt dor şi viscol, sunt o amăgire
Nu am culoare, nu cânt la unison!
Rar foarte rar, mai scot câte-un „pardon”.
Nu am respect, nu am convingeri ferme
Sfârşitul îmi este salutat de un vierme
Nu vreau să schimb o lume care e în declin.
Gândurile mele nu-s ramuri de măslini.
Nu am concepte, doar un paradox
De ce la unii viaţa este roz?
De ce suntem la fel, dar gândim opus?
De ce pshiologia este un mormăit de urs?
De ce planeta noastră este albastră?
De ce fugim de suferinţa noastră?
Avem nevoie clar de o dezintoxicare
Drogul nostru este un semn de întrebare:
De ce toţi avem acelaşi sânge, dar nu şi vise!
Nu mă mir că Freud, îşi dădu foc la manuscrise.
Nu suntem nebuni, doar fără identitate
Lumea aceasta este doar paşaport spre moarte
Copiii, care suntem, inventează bombe nucleare,
Iubirile ne mor axfisiate, mărunt prin buzunare,
Plătim cu toţii mari iluzii şi prostii mereu
Să fim identici, în simţire, este un lucrul greu.
Ne declinăm mereu în A fi sau A nu fi
Identitatea noastră o cale spre-a muri.
Suntem trecători şi stele căzătoare
Uităm că astazi, mâine moare.
Carpe diem, fatal ne tot apasă!
Avem nevoie de identitatea noastră,
Avem cu toţii o inimă în piept
Dar ceaţa, nu este un lucrul înţelept
Poate vor răsări iar zori de zi, senini,
Coroana mea de trandafiri şi spini.
Sunt doar un om fără identitate,
Sunt o esenţă de destine moarte.
Trandafirii lumii s-au uscat sub soare.
Sunt Om, deci o veşnică-ntrebare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu