Prizonier,,,,,,,,,

În fiecare dimineaţă la ieşirea din scară, silueta vechii puşcarii îmi trezeşte sunetul ca de lanţ al vieţi, clădirea aceasta mereu m-a definit, umbra ei galbenă mereu îmi zâmbeşte ostentativ, oraşul s-a transformat total din micul burg, parcă austriac, din clădiri vechi şi de ceară, în oraş fără expresie fără caracter, o lume de beton, nu mă mir că aud lanţurile ce ne leagă de destinul cenuşiu al vieţi de rahat românesc, produs şi ambalat aici la noi, vechea mea scoală, o şcoală care şi acum îmi domină amintirile a fost demolată, aşa cred că îmi pierdui de mic simţul educativ, şcoala era o formă circulară era soarele meu, în imediata ei apropiere era un parc, care în mintea mea de copil era gigant, imensitatea lui nu am ghicit-o decât mai târziu, când îi rătăceam aleile împreună cu prietenii şi ne imaginăm mii de poveşti, de lângă şcoală se pornea o stradă de case mari boiereşti care atunci erau sedii ale oficialităţilor, Casa Armatei, înconjurată ca o fortăreaţă de castani bătrâni, din castanele cărora noi facem grenade, iar din ramurile lor puşti, imediat lângă această casă de o frumuseţe copleşitoare,deşi rolul ei era cenuşiu venea sediul poliţie, din el mai ţin minte doar un albastru spălat de ploi, şi undeva în capătul acestei străzi începea Strada Mare, un vestigiul lăsat de comercianţi interbelici, o stradă deosebită acum în lumea pierdută de cutii, nici nu pot să o descriu nu că îmi este greu dar este o amintire care mă fascinează, şi pe care nu îmi vine să cred că o străbatem de mână cu soră-mea mai mare să ne cumpărăm îngheţată, ea mă căra mereu după ea să nu fie pedepsită, spunea că eu am vrut, strada aceasta este valoare iubirii mele, când iubeşti ceva mult, inconştient şi când acel ceva dispare, parcă în tine moare ceva, nu pot să exprimi ce, dar simţi că tu ca persoană ai un minus, nu mai eşti întreg, nu mă mir că toată viaţa îmi va fi salutată de clădirea vechi puşcarii, iar urechile mele vor auzi mereu sunet de lanţuri, sunt un prizonier, suntem prizonieri într-o lume de cutii. 

Trăim iubito în lumea de cutii 
Lipiţi de mână suntem doar stafii 
Ce caută pierdut, oraşul de cleştar 
Iubirea noastră un zbor imaginar 

Zgomot de lanţuri îmi stau în timpane 
Undeva în vis a explodat Strada Mare 
Victime suntem chiar noi iubire 
Străzile frumoase sunt o amintire 

Şi cel mai mult simt că mă doare 
Cineva în vis a ucis o floare 
Lacrimi nu am, sunt prizonierul uscat 
Numărul meu îl strig cu păcat 

Arestat în propria mea viaţă 
Străzile din vis dispar în ceaţă 
Şi parcă şi tu nu mai vii 
Trăim iubito în lumea de cutii.