Ultimul val,,,,restricţie de viteză,,

Iubito este ultimul val
Sentimente rănite zac pe mal
Ultimul soare, intens le încălzeşte
Vara ce pleacă, în mine te zideşte

Am în cap bere şi trupuri de fete
Visele toate îmi sunt brunete
Sufletul îmi este plin de sare
Trupul tău fierbinte încă mă doare

Pescăruşii fac ultimul zbor
Prin ochii tăi mai trece un nor
Tu ştii că nu pot sta cuminte
Şolduri de fete, mi-se fac cuvinte

Terasele pline, priviri ce te agaţă
Undeva în mare noi am prins viaţă
Acum pe plajă, ne simţim stingheri
Din alge îţi fac iubito, inel şi cercei

Să îmi fii mireasa utimului val
Rochia ta albă plină de corali
Eu la fel desculţ, îmbrăcat în flote
Scufundate în noi, ne stau prin aorte

Înecul acesta, albastrul nupţial
Eu îţi sunt mire sunt şi salvamar
Să salvăm iubirea ne mutăm în mare
Revenind la vară, în inimi cu soare.




Paşii în galop??,Vorba lui Moromete;De ce să alergi,nu poţi merge?,trăim în viteză,ne minţim în galop,iubirea este acum o competiţie de Formula 1,în care monoposturile suntem noi,nu mai avem timp de revizii şi acolo timpul este galopant,iubirea este acum în alertă,Te iubesc,îmi sună a sirenă de ambulanţă,pacienţii mor,nu pot fi resuscitaţi cardiorespirator,iubirile mor născute prematur,inimile noastre ne depăşesc existenţa,atacul de cord este inevitabil,iubirea un lucrul perisabil,nu mai avem răbdare,vina este mereu exterioară,indicabilă,arătată cu degetul de toţi,dragostea este oarbă spun ei,iubirea trimisă la oftamolog,eu tot mă întreb,dacă e oarbă,De ce conduce în viteză???

OM,,,,,,fără identitate,,

Sunt un om fără identitate,trandafir în demenţă,

Sunt cel ce în suferinţă, îşi caută o esenţă,

Sunt prins de tot înaltul, de orice prăbuşire,

Sunt dor şi viscol, sunt o amăgire

Nu am culoare, nu cânt la unison!

Rar foarte rar, mai scot câte-un „pardon”.

Nu am respect, nu am convingeri ferme

Sfârşitul îmi este salutat de un vierme

Nu vreau să schimb o lume care e în declin.

Gândurile mele nu-s ramuri de măslini.

Nu am concepte, doar un paradox

De ce la unii viaţa este roz?

De ce suntem la fel, dar gândim opus?

De ce pshiologia este un mormăit de urs?

De ce planeta noastră este albastră?

De ce fugim de suferinţa noastră?

Avem nevoie clar de o dezintoxicare

Drogul nostru este un semn de întrebare:

De ce toţi avem acelaşi sânge, dar nu şi vise!

Nu mă mir că Freud, îşi dădu foc la manuscrise.

Nu suntem nebuni, doar fără identitate

Lumea aceasta este doar paşaport spre moarte

Copiii, care suntem, inventează bombe nucleare,

Iubirile ne mor axfisiate, mărunt prin buzunare,

Plătim cu toţii mari iluzii şi prostii mereu

Să fim identici, în simţire, este un lucrul greu.

Ne declinăm mereu în A fi sau A nu fi

Identitatea noastră o cale spre-a muri.

Suntem trecători şi stele căzătoare

Uităm că astazi, mâine moare.

Carpe diem, fatal ne tot apasă!

Avem nevoie de identitatea noastră,

Avem cu toţii o inimă în piept

Dar ceaţa, nu este un lucrul înţelept

Poate vor răsări iar zori de zi, senini,

Coroana mea de trandafiri şi spini.

Sunt doar un om fără identitate,

Sunt o esenţă de destine moarte.

Trandafirii lumii s-au uscat sub soare.

Sunt Om, deci o veşnică-ntrebare.

Indiferenţă,,,,Nu îmi pasă,,,,,,,

Sfârşitul este inevitabil în orice,chiar şi în iubire,te doare este firesc,ceva în fiinţa ta se rupe se revoltă,nimic nu se mai repară,compromisurile mai mult distrug,tu arzi ca un rug,,dar problema este de ce se ajunge aşa repede în ultima haltă,sigur vor fi explicaţii diverse,din ele va lipsi sinceritatea,dialogul are un iz de dispută juridică,se volosesc paradoxuri,,,eu râd dar în sufletul meu este o furtună,,se folosesc nonsensuri,Deseori zambetul celui care sufera e mai dureros decat lacrimile celor ce plang! dar nimic de greşeală,nimic de vină,,totul,nu ştiu,ce este greşit în gândirea noastră ne face să pictăm,totul,absurd,în special sfârşitul,indiferenţa,este greu de dobândit,într-un dialog sec,ea se câştigă,după o discuţie interioară intensă,unde totul nu este o minciună,nu poţi minţi în tine,nu poţi să îţi fluieri în creer,,atunci ajungi ca mine un indiferent,dar sincer,mie nu-mi mai pasă,atunci tac,pentru că,glasul meu este mut,orice cuvânt spus ar suna ca o explicaţie,nu cer şi nu dau explicaţii,viaţa este simplă,când elimini dialogul absurd,când eviţi paradoxurile,când te raportezi la tine,mie nu -mi pasă devine adevăr,nu te mai bucuri de nimicul care este trecător,iar indiferenţa te va salva,La Adio ar suna curat,timpul îţi devine prieten,iar tu nu vei mai suferi iluzoriu,pentru un lucrul des întâlnit şi repetabil;Sfârşitul povestei.



Dacă totul se dărâmă si decade
Zborurile sunt prăbuşiri, văzduhul arde
Dacă tu şi eu sună a duel
Indiferenţa are formă de inel

Dacă din toate ce au fost
Rămâne doar un cântec fără rost
 Inima ta nu mai are puls normal
Viaţa te doare, izbită de banal

Gesturile mici, au răsturnat un cer
Între noi dispare totul, un mister
Zilele de ieri au devenit umbrite
Iubirea se pierde fatal în amănunte

Totul se derulează în alb şi negru
Visele sunt ca un car funebru
Culorile sunt în carantină
În tine nu există vină

E timpul toamnei care vine
O frunză galbenă, mă bate şi pe mine
Indiferent la tot ce se întâmplă
Am să rămân cu iarna mea pe tâmplă

Sentimentele sunt ca o ninsoare
Indiferenţa doare cel mai tare
 Viscolul câinesc bate peste noi
Oameni de zăpadă, conjugaţi la doi.

Mărie,Mărie,,,,ia să îmi spui tu mie,,,,,,

Mărie, Mărie ia, să-mi spui tu mie
Cine te-a făcut
Caldă-n aşternut
Noaptea pe răcoare
Cu miros de floare?
Te leagă de mine
Prin calde suspine
Că nu mai sunt eu
Fără trupul tău!
Mărie, Mărie ia, să-mi spui tu mie
Din ce aluat
Domnul te-a turnat
Să îmi fii şi cântec
Şi în dor descântec?
Învelită-n stele,
Cântul meu de jele
Tu-mi eşti mioriţă
Cu dulce guriţă!
Mărie, Mărie ia, să-mi spui tu mie
Din ce rai venişi
Noaptea pe furiş
De mă-mbolnăvişi
Că nu mai sunt om
Mă usuc ca pom .
În sufletul meu
Arde Dumnezeu!
Mărie, Mărie, ia, să-mi spui tu mie
Zbor de ciocârlie.

Yorick,,,,A fi sau A nu fi,

Ce ciudat răspuns şi straniu
Din mine a rămas doar craniu
Bufon la o curte regală, din trecut
Castelul este năruit, glasul meu mut

Ophelia s-a destrămat, pe ape
Nimeni nu mai râde în cetate
Hamlet îşi pictează tristeţea, gri
În mană mă ţine, A fi sau A nu fi

Ciudat şi straniul să vorbeşti cu mine
Vieţile pierdute, crude destine
Eu râd, că este doar actul cinci
Sunt un bufon ce poţi să îmi zici

Viaţa mea a fost şi circul vostrul
Tot timpul am făcut pe prostul
Nu mă credeaţi când vă spuneam
Că totul se plăteşte la final

Şi tu iubito vei plăti la fel
Minciunile ascunse în inel
A fi sau A nu fi, nu are importanţă
Contează îţi zic, să ai o viaţă

Cortina cade parcă e de plumb
Adevărul este întotdeauna strâmb
Viaţa este doar un mare circ
Eu râd şi acum, chiar dacă îmi este frig.

Plec,,,,,,,doar o zi,,,,,,,în verbul,A iubi

Am plecat iubito,am plecat departe
În Ţara unde nu există moarte
Să culeg crâmpeiele de viaţă
Mă întorc iubito,mâine dimineaţă

Îţi aduc şi vise,îţi aduc şi rouă
Din Ţara,unde nu e vânt şi nici nu plouă
Unde este Rege,golul şi nimicul
Ţara care nu cunoaşte frigul

Este drumul greu,este şi noapte
Îţi vorbesc,iubito,îţi vorbesc în şoapte
Spunei tu cumva şi fiului meu
Că îi aduce Tati sigur un curcubeu

Să se joace în curte,noi să ne iubim
Curcubeul lui un negativ,opusul din Amin
Ficei tale,mica mea zână,îi aduc cristale
Pe drum îi cumpăr,poate şi o vale

Plină de flori mii şi de căprioare
Cu pui mici şi mari, calde vrăbioare
Am să aduc la toţi câte ceva
Pentru tine sigur aduc şi o stea

Dacă nu mă întorc,sunt doar obosit
Spune-le la toţi,iubito,că am adormit
Am să mă întorc sigur,dar sigur într-o zi
Fără voi nu pot conjuga,verbul,A iubi.

La Mulţi Ani,,,,,RER,,,,,,,,,RADIOENIGMAROMANIA

Enigmatici şi nebuni
Un radio plin de cununi
Vise de femei savante
Vise ascunse, spuse, în şoapte
Pe cărări de viaţă, hoinărim
 Mozaic din gânduri, noi zidim
Inimă lângă inimă mereu
Pescăruş rătăcit înspre curcubeu
Cutii cu iluzii, şi dor de viaţă
Glas de ardeal, ca o fereastră
Ce ne arată că lumea este mare
Dacă din viaţă îţi faci un semn de întrebare
Enigmatici, visători
Nocturne pe cerul plin de nori
Oază de linişte, ca un castel
Un radio în suflet sub formă de inel
Viorel o inimă făcută din frecvenţe
Un radio ce trece de aparenţe
O dedicare totală stă într-un act
Un acord mutual făcut ca un pact
Mă ţine lipit de cotidian
Glasul fantomei ce se cheamă, PHAN
Iuliana simplu îmi este ca soră
Radio făcut de o lume nouă
Unde ipocrizia este exclusă
Prostia la locul ei este pusă
Şi peste toate parcă suntem fraţi
La mulţi ani, nu uitaţi să uraţi.
Enigmatici şi iubiţi
La mulţi ani, frumoşi să împliniţi.

La mulţi ani,RER

La mulţi ani şi lerui ler

Un tramvai numit dorinţă

Astăzi faci un an ca Fiinţă

Alexandru Oprea,Bună dimineaţa România

El şi Băsescu,sunt ca dracul si Tămâia

Mozaic cu Mariana Stratulat

Un zbor frumos de cocor şi înalt

Gabriela Costescu,vocea din Ardeal

Ne plimbă prin lume ca un far

Maria Voika o frumuseţe

Folclor ca un căluş,jucat cu beţe

Kati Păun,fără prejudecăţi si frontiere

Viza noastră spre plăcere

Olga Morar,Cutia cu iluzii

Vocea ei tratament sub perfuzii

Cristian Radu Văşioi urme pe nisip

Cântece Frumoase prin Timp

Liliana Bratec,Amintiri pe portativ

Pe ea o iubesc,am un motiv

Scrinul cu amintiri aduce un Pescaruş Rătăcit

De vocea ei gravă sunt vrăjit

Gândurii Hoinare,Phan,Iuliana,vin la pachet

Pentru ele îmi bate inima în piept

Suntetul Anilor,Viorel Sima

Jos pălăria,Maestre,toată stima.

PS:Acum un an,la orele 22,a început să emită,,,,,,,,,LA MULŢI ANI ;RADIOENIGMAROMANIA,,,,, 

Nu ştiam cine a tras in noi după 22,,,,,,cu vise şi flori până în zori 

Sunte-ţi un pluton de execuţie perfect,,,,La toţi ascultători aţi nimerit în piept

Spirit liber,,,,,,,Lost,,,

Mă pierd, te caut şi strig
Inima mea un viscol, îmi este frig
Pierdut şi gol cu suflet orb
Din steaua noastră a rămas doar un ciob
Destrămarea îmi este respiraţie
Căutarea îmi este o stare de graţie
Cerul este albastru, trandafiri mor
Căutarea de vânt şi de dor
Zâmbetul, amintiri, luminează mereu
Merg desculţ, calc pe curcubeu
Paşii, păsări călătoare
Pierdut te caut înspre soare
Căldura lui mă atrage, perfid
Cuvintele îmi ard, cărămidă în zid
Ultimul tren a plecat
Destinaţia lui, în halta păcat
Unde călătorii, fac petiţii de întârziere
Iubirile sunt ascunse la emisfere
Doleanţele sunt visele, noastre
Viaţa e roz, finalurile albastre
Pierdut te caut între Da şi Nu
Cine sunt eu, unde eşti tu
Iubirea noastră un continent scufundat
Iubito ultimul tren a plecat
Speranţa este o valiză pierdută
În viaţa aceasta, drapelul de luptă
Te caut iubire pierdut în dimineţi
Viaţa trăită în poziţia de drepţi
Cocoşaţii lumini încă mai speră
Iubirea pierdută, este o himeră
Să cauţi nimicul, este ca o taină
Pierdut este războiul, noi suntem o rană.
Iluzia aceasta,pierdută şi ea
Iulzia îmi este ,ciobul de stea.


Of,Iubito, parcă eşti o paparudă ,ritul vechi îţi este geamăn,a început să plouă şi la mine,în suflet am soare,dezacordul ăsta va naşte un potop,doar amintirile îmi sunt ude şi moi ca un nor,ploaia în suflet poate m-ar curăţa,sau poate va aduce doar noroaie,destinul nostru este legat de starea vremi,ploaia poate fi o salvare sau un înec,viaţa mereu mă trăieşte,eu doar sunt un picur în marea ploaie,ciudat sentiment,să trăieşti ca tras de sfori,în viaţa ca un teatrul de păpuşi,să fii ploaie când tu visezi stele,între picuri ploii,stă un aer încărcat negativ,pe care îl respir,şi el mă apasă ca o piatră,,libertatea mea este doar verticală,,staţionarea mea este o baltă,lângă un trotuar plin de râsul copiilor,care iubesc ultima haltă a mea ca picur şi lacrimă,adio copii pănă la urmatoare ploaie,când sufletul meu va deveni iarăşi o baltă,în care voi vă veţi oglindi inocenţa.


 Spiritul liber,o haină otrăvită,purtată de nebunii frumoşi,o haină rebelă,croită de un croitor dement,o haină grea parcă facută din zale,spiritul liber binecuvăntare şi blestem,o antirugă,un glas greu ca de plumb,cuvintele sunt pietre,găndurile,stânci,,spiritul liber,un cal neâmblânzit,o libertate ca o stepă,ca un câmp cu iarba mişcătoare, o mare verde,,,,gustul libertăţi,albastru de Voroneţ,Biserica ultimilor romantici,Catedrala dureri fară motiv,,,Spiritul liber o haină înveninată,o sfăşiere interioară fară leac,fericire şi durere,viaţă şi moarte,, a fi sau a nu fi,în mână ţin propiul craniul,eu sunt şi bufon şi dramă,,,,,,SUNT LIBER.

Ultima scrisoare,,,,,

Ultima scrisoare
Dacă aş scrie o ultimă scrisoare
Iubito, cuvintele mele ar fi păsări
Ultima scrisoare ar fi şi ultimul zbor
Aş scrie pe cer, sigur, pe cer
Ultima scrisoare
Dacă aş scrie o ultimă scrisoare
Iubito, cuvintele mele ar fi o ploaie
Ultima scrisoare ar fi un potop
Aş scrie pe un nor, sigur, un nor
Ultima scrisoare
Dacă aş scrie ultima scrisoare
Iubito, cuvintele mele ar fi o inimă
Ultima scrisoare ar fi pulsuri
Aş scrie cu sânge, sigur, cu sânge
Ultima scrisoare
Dacă aş scrie ultima scrisoare
Nu aş scrie nimic, iubito, de viaţă
Nu vreau să fiu crud
În ultima scrisoare prefer să mint.

Culoarea visului meu,,,,,,

Culoarea visului meu.
Dacă iei un zâmbet de copil,
Şi o lacrimă de bătrân,
Un izvor şi o mare
Primul sărut,
Şi primul ţipăt,
Le amesteci,
Cu puţin ne clar,
Cu puţină siguranţă,
Cu puţin din mine,
Puţin din tine,
Şi peste toate,
Dar peste toate,
Torni banalul zilei de ieri
Îţi va ieşi o culoare,
Culoarea visului meu.

Iubirea de vanzare,,,,,

Clar am înnebunit, gândurile îmi sunt duşmani, au divagaţii de sute de grade, nici eu nu mai mă pricep, sper că tu iubito vei înţelege divagaţiile, împarte frumoase, dar care nu au nimic cu iubirea ce o simt pentru tine, Iubito te iubesc absurd de frumos eu un prizonier prin iarbă, un călător desculţ, un cer plin de pescăruşi vopsiţi în violet, nopţile cu tine sunt ireale şi au un gust de pământ, visele îmi cresc pe piept, inima îmi este un spectacol imens de disperare, sângele un metro din oraşul luminii, în care călătorii spre destinaţia morţi, citesc ziare cu rubrici în loteria destinului, dimineţile sunt o înviere, chipul tău pe norul ce îţi este pernă, mă loveşte şi mă încătuşează în iubirea ce se trezeşte odată cu tine. Iubito am nevoie de tine să mă echilibrez, zborul meu este în declin, sărutul tău este bisericesc vin, şi parcă fiinţa mea se face un abur, doar în tine mă privesc şi mă recunosc pe mine, fantomele îmi sunt dragi că mă aduc spre tine mereu, gândul meu lipit de sânul tău se face un lapte, lapte matern, din care vin fantezii albastre să se adape, iubito am nevoie de tine, să mă repar, sunt un vis ucis printre flori, de cântăreţi ceţi, tu îmi eşti rouă, bobi de apă cristalină, sufletul meu se spală cu tine, îmi eşti scena pe care rolul că sunt prinde contur, scândura îmi eşti şi moarte, ţipetele mele sunt doar şoapte, fără tine eu sunt un nimic, fără tine şi vara îmi este frig. Te iubesc, Iubito, crede-mă eu te iubesc normal, las lumea să exprime gânduri prin canal, eu te iubesc curat şi simplul, tu îmi eşti icoană, îmi eşti şi templul.


Astăzi iubirea este înnorată
Averse de ploi, stau să cadă
Ploaia de vară îţi este trup femeie
Picuri tăi se fac frumoase poeme

Totul se transformă în potop, final
Inima îmi este albastră de golan
Teama mă cuprinde şi mă spală
Iubirea ploaie şi răscoală

Mă duc să tac uitând de tine
Vise de femei murdare, doar ruine
Viaţa mea un trotuar spălat de ploi
Iubirile plătite cu tristeţile din noi

Nimic în tine iubire curgătoare
Eşti crescută pe trotuar o floare
Ce este smulsă în fiecare zi
Plăcerile carnale sunt doar fantezii

Iubirea mea este o puta madre
Cântată de trubaduri în lumea mare
Ne vindem zilnic, iubirea, pe nimic
A început ploaia, plec, se face frig.

Nirvana - Smells Like Teen Spirit

Plec,


Plec să caut vânările de vânt...
Să le fac cumva, un singur cuvânt.
Fanaticul pleacă înspre disperări
În căutarea zilei de ieri.

Când chipul tău era o lumină
Muguri de flori, erai ca o zi senină!
Eu eram un albastru destrămat...
Suflete pereche sună a păcat.

Plec să caut primul, Te iubesc,
Extremele pe noi ne definesc.
Ne leagă adevărul, aproape crud.
Frumosul a fost un lucrul absurd.

Când eu eram un presupus abis
Nebunul desculţ, pierdut într-un vis
Culorile vieţii erau de un infam gri
Sună a păcat, spus de copii.

Plec să vânez ultimele speranţe
Când sentimentele nu aveau nuanţe.
Gesturile noastre se năşteau normal
Nimic nu era doar un act, teatral.

Măştile nu ne erau necesare,
Tu îmi erai dorul de prima scrisoare.
Acum perfid, primesc doar un mail
Te iubesc are gust de coktail.

Plec iubito din mine în tine..
Drumul meu pelerinaj printre ruine!
Îmi schimb adresa sufletului meu
Domiciliul declarat într-un curcubeu.

Două puncte extreme, sunt legate,
Legământul colorat cu nuanţe de moarte.
Nunta noastră, nuntă sus în cer
Rogvaiv a murit, eu încă mai sper.

Război,,,,,ultima scrisoare

Îţi scriu, iubito, de pe frontul iubiri cu păcate

Astăzi suntem asaltaţi, de iubirile pătrate

Câştigăm uşor şi chiar senin războiul

Iubirea lor era la fel ca şi noroiul

 Vom face campanii, iubirilor perfecte

Asalturi cu vise şi ultime regrete

Războiul ăsta miroase a moarte

Îţi scriu iubito de foarte departe

Sunt înrolat în armata iubirilor distruse

Suntem cavalerii din veac, vremuri apuse

Iubirea noastră are miros de dinamită

Iubirea de o ceară galbenă, topită

Cel mai greu atac, este spre începători

Iubirea lor este un amalgam de nori

Tragem în ei cu obuze de sinceritate

Dar orbul este orb şi dincolo de moarte

Avem de gând să luăm cu asalt

Iubirea cu gust, violet, de păcat

Când soţii sunt plecaţi departe

Iubirile acestea, sunt manuscrise moarte

Îţi scriu iubito, de pe un pat de spital

În inimă am fost lovit de banal

De o iubire rebelă şi savantă

Nu eram atent la iubirea ca artă

Doctorii m-au reanimat, cu venin de sirene

Pentru că savant în artă, dorm himere

Se iubesc nebunii prin filozofii astrale

Grenadele în mine, un semn de întrebare

Dacă noi avem un final, un sfârşit

Unde dispare tot ce am iubit

Şi ce dracu se întâmplă într-o zi

Dacă în opoziţie voi muri

Sigur şi raiul are o delimitare

Adevărul nu stă doar în floare

El persistă mai mult ca un cartuş

Acum la puşcă se cântă cu arcuş

Îţi scriu iubito, din regimentul celor disperaţi

Ne băurăm sângele, suntem ca fraţi

Iubirea este ultima noastră luptă

Tu stai la fereastră şi ascultă

Cum cresc grenadele în grădină

Gloanţele rebele puse în vitrină

Sigur ne va prinde şi pe noi măcelul

Dacă într-o zi vom privi adevărul.

Dimineata,,,,,,cu Tine,,,,,,,,

Iubito, cu trupul tău lalea 
În tine cad și-mi arde patima. 
În tine intru şi simt că tot mor 
Dimineaţă mă fac lalelelor răzor. 

Iubito, este vară şi parcă ne topim, 
Braţele tale au gust de venin... 
Sânii tăi pere galbene şi moi, 
Dimineaţă mă fac o mână de trifoi. 

Iubito, în amintire port albastre ninsori. 
Pe limba mea stă trupul tău, aroma de ploi. 
Picioarele tale subţiri şi foarte lungi... 
Dimineaţă mă fac iarbă pe sub lunci. 

Iubito, eu cad în tine absolut! 
Trupul tău, laleaua mea de lut. 
Fiorul tău mă străbate şi acum... 
Dimineaţă mă fac o albie și un drum. 

Iubito, dacă din toate ce ne mai rămâne, 
Sunt versuri, un pat şi două rime... 
Am să învăţ în trupul tău să zbor, 
Dimineaţă mă fac un alb cocor. 

Iubito, dacă iubirea noastră are miros de lemn 
Eu pentru ţine mereu am să mă tem! 
Că poate am să te pierd într-o zi ca un semn, 
Dimineaţă din mine va creşte un poem. 

Dimineaţă, aceasta am visat 
Iubito, cu tine cădeam în păcat! 
Adormisem, tu te uitai la un film... 
Dimineaţa cu tine, ce lucrul sublim!

Marea,,,,,,si,,,,,,,,,,TU,,,,

Sărutul mării, încă mă îmbată
Cu gustul tău, iubită fată
Amintirea ta, valuri înspumate
Sirenele pe maluri aruncate

Iubirea este o lecţie adâncă
Se sparge, izbită, de o stâncă
Noi înecaţii lumii, suntem scoici
În lumea uscată, nu poţi să te rogi

Aşa să ne aruncăm în mare
Unde nu arde nici o lumânare
Freamătul valului, dulce amagire
Aroma ta amprentă de iubire.

Valurile ei au început să doară
Trupul tău, sirenă, de vioară
Eu sunt nebunul naufragiat
În viaţă, marea îmi este şi păcat

Trupurile arse de dorinţă
În mine desculţ, totul este fiinţă
Eu sunt şi val şi mal şi geamandură
Tu îmi eşti eros,caldă făptură

Noi doi şi marea liniştită
Iubirea în noi acum este o plută
Să fugim pe insula dorinţei nebune
Eu, tu şi marea, să scăpam de lume

Mi-e dor de mare, şi parcă plâng
În Vamă Veche, iubirea, îmi este un vânt
Pe care îl vânează ultimii nebuni
Îmi este dor de mare şi ziua de luni

Luni dimineaţă a fost primul sărut
Amintirea lui în mine, stă scut
Mă apăra pe mine de mine
Îmi e dor de mare şi de tine

Îmi este dor de trupul tău cald
Îmi e dor şi dorul mi-e drag
Falimente sărate încă ne bat
Tu erai udă eu eram beat

Dorinţa în noi era plină de alge
Dragostea ta în mine se sparge
Trupurile noastre erau şerpii de mare
Uitasem de lume chiar şi de soare

Balansul nostru era un albastru
Marea şi noi cântec pe cer astru
Luna de sus ne privea
Îmi este dor de mare şi făptura ta.

Enter,,,,,,,,,,Sandman,,,,,,

Eu călătorul trist printre solfegii
Am renunţat la tine iubire, în intersecţii
Iubirea în lume este o anomalie
Trăind în ea eşti ca în puşcărie

Şi îţi repet că totul este în zadar
În flori polenul este tot mai rar
Se fac experienţe genetic, construit
Am minţit, identic cu,Am iubit

Delimitările sunt în carantină
Tristeţea mea îmi este şi o vină
Te pot salva doar renunţând la tine
Plâng, căprioarele lui Labiş, suite pe ruine

Eu călătorul trist printre definiţii
Ascund iubirea mea în negrele abjecţii
Îţi las ţie albul ca de nuntă
Iubirea şi cu mine suntem acum o luptă

Mă bate griul morţilor de ceară
Iubirea astăzi a început să doară
Şi cade lumea în decepţii violet
Uităm, senini, de inima din piept

 Totul devine un calcul matematic
Respir mai greu, iubire de astmatic
Renunţ firesc la tot înaltul
Dar undeva îmi este o sete de albastru

Eu călătorul trist printre ruine
Aud în negru veştile din tine
Renunţ la totul dau în scris
La nunta ta moare un vis

 Doliul ne poartă, urlu acatist
Unde este raiul ce ne-a fost promis?
Undei ospăţul, unde sunt mesenii?
Eu de ce nu pot să zbor deasupra vremi?

Lirismul meu este un praf pe drum
Inima mea bate un ritm nebun
Nu mai doresc nimic, din tot
Astăzi iubirea este un semn, mort

Avem Timp,,,,,,,,,Carpe diem,,,,

Avem timp pentru toate
Avem timp şi pentru păcate
Avem timp şi pentru dezastre
Avem timp şi pentru parastase
Avem timp iubito să ne regăsim
Avem timp să uităm, nu gândim
Avem timp şi pentru vise
Avem timp, amintiri ucise
Avem timp şi pentru ploi
Avem timp foarte rar, pentru noi
Avem timp de medicamente
Avem timp, prescris în reţete
Avem timp de concedii
Avem timp şi pentru remedii
Avem timp şi pentru a minţii
Avem timp şi pentru copii
Avem timp pentru a iubi
Avem timp pentru a suferi
Nu avem timp ca să fim
Când avem timp pentru noi, murim
Spunea, Octavian, bătrânul înţelept
Avem rar, timp, pentru inima din piept.



Cum pot salva seninul?
Când carnea îmi este un tumult
Când tot ce a fost
Are o repetiţie de pendulă
Chiar şi ploaia ce cade
Se repetă aproape uniform
Cuvintele mele la fel
Doar visul, visul îmi este rebel
Cum pot salva sublimul?
Când mă târăsc secundă de secundă
Când vorbele lumi sunt doar dezastre
Chiar şi sufletul meu sa pierdut
Se regăseşte mereu în albastru
Doar visul, visul îmi este un astru
Cum pot salva adânca amăgire?
Când crucile, tot plâng prin cimitire
Când doliu mă bate în frunte
Chiar inima îmi este o punte
Nu cred, încă nu cred în Carpe diem
Atunci noi, noi ce rost mai avem?

The Man,,, Who Sold ,,,,,The World

Iubito am vândut lumea pe nimic
În mine tot am senzaţia de frig
Nu am luat bani,doar compromisuri
Iubirea noastră plină de eşecuri

Ochii tăi în curcubeu i-am aruncat
Aceasta e iubito căderea în păcat
Genociduri găseşti la tot pasul
Iubirea în noi are nuanţe de albastru

Să vinzi nimicul pe nimic
Acesta este lucrul cel mai mic
 Noi, părţi din lumea asta mare
Acum nu mai avem scăpare

Vin creditorii, celeşti şi peste noi
La ştiri sunt anunţate aversele de ploi
Şi codul galben anunţă gelozii
Unde să pleci, de unde ai să vii

Dacă lumea toată este un potop
Eu am vândut-o şi totuşi eu mă rog
Măcar cerul să rămână neatins
Am vândut lumea pe un vis.

Spune-i,Iubito,,,,,

Spune-i iubito morţii ce vine
Că poate e surdă şi na aude bine
Că sunt încă viu pintre morţi
Dezastrele lumi trase la sorţi

Şi lasă-mă să mă ascund în al tău sân
Nebunul desculţ şi capul de spân
Lasă iubirea ta să îmi fie lapte
Spune-i morţii că nu-s, nins pintre şoapte

Boala lumi iar mă cuprinde
În mine se zbat doar amănunte
Că veşnicul ieri dimineaţă a murit
Undeva în cer sa răzvrătit un iubit

Minte iubito moartea ce mă bate
Corbul tiranic este sus pe cetate
Şi urlă ca lupi din neagră pădure
Unde-s străjeri, ca moartea săi fure

Regatul e boală şi arde mocnit
Ciuma din noi iar sa răzvrătit
Şi îşi cere repetat tributul său
Parcă în noi a adormit, Dumnezeu

Scăpare nu este dar putem face troc
Ne vindem visele, la veşminte dăm foc
Şi poate salvăm copii ce vin
Nenăscuţii, cu tainic destin

Spune-i iubito morţii că nu îmi este frică
Decât pentru tine şi lumea asta mică
Poate să plece, luându-mă pe mine
Să îmi lase copii, spune-i aşa dacă vine.

Prizonier,,,,,,,,,

În fiecare dimineaţă la ieşirea din scară, silueta vechii puşcarii îmi trezeşte sunetul ca de lanţ al vieţi, clădirea aceasta mereu m-a definit, umbra ei galbenă mereu îmi zâmbeşte ostentativ, oraşul s-a transformat total din micul burg, parcă austriac, din clădiri vechi şi de ceară, în oraş fără expresie fără caracter, o lume de beton, nu mă mir că aud lanţurile ce ne leagă de destinul cenuşiu al vieţi de rahat românesc, produs şi ambalat aici la noi, vechea mea scoală, o şcoală care şi acum îmi domină amintirile a fost demolată, aşa cred că îmi pierdui de mic simţul educativ, şcoala era o formă circulară era soarele meu, în imediata ei apropiere era un parc, care în mintea mea de copil era gigant, imensitatea lui nu am ghicit-o decât mai târziu, când îi rătăceam aleile împreună cu prietenii şi ne imaginăm mii de poveşti, de lângă şcoală se pornea o stradă de case mari boiereşti care atunci erau sedii ale oficialităţilor, Casa Armatei, înconjurată ca o fortăreaţă de castani bătrâni, din castanele cărora noi facem grenade, iar din ramurile lor puşti, imediat lângă această casă de o frumuseţe copleşitoare,deşi rolul ei era cenuşiu venea sediul poliţie, din el mai ţin minte doar un albastru spălat de ploi, şi undeva în capătul acestei străzi începea Strada Mare, un vestigiul lăsat de comercianţi interbelici, o stradă deosebită acum în lumea pierdută de cutii, nici nu pot să o descriu nu că îmi este greu dar este o amintire care mă fascinează, şi pe care nu îmi vine să cred că o străbatem de mână cu soră-mea mai mare să ne cumpărăm îngheţată, ea mă căra mereu după ea să nu fie pedepsită, spunea că eu am vrut, strada aceasta este valoare iubirii mele, când iubeşti ceva mult, inconştient şi când acel ceva dispare, parcă în tine moare ceva, nu pot să exprimi ce, dar simţi că tu ca persoană ai un minus, nu mai eşti întreg, nu mă mir că toată viaţa îmi va fi salutată de clădirea vechi puşcarii, iar urechile mele vor auzi mereu sunet de lanţuri, sunt un prizonier, suntem prizonieri într-o lume de cutii. 

Trăim iubito în lumea de cutii 
Lipiţi de mână suntem doar stafii 
Ce caută pierdut, oraşul de cleştar 
Iubirea noastră un zbor imaginar 

Zgomot de lanţuri îmi stau în timpane 
Undeva în vis a explodat Strada Mare 
Victime suntem chiar noi iubire 
Străzile frumoase sunt o amintire 

Şi cel mai mult simt că mă doare 
Cineva în vis a ucis o floare 
Lacrimi nu am, sunt prizonierul uscat 
Numărul meu îl strig cu păcat 

Arestat în propria mea viaţă 
Străzile din vis dispar în ceaţă 
Şi parcă şi tu nu mai vii 
Trăim iubito în lumea de cutii.

Forma inimii ...o biblioteca

Greşelile îmi sunt native, atunci când porumbei copilăriei plâng, greşelile te definesc, iar forma inimi este o mare agitată, îmi spânzur iubito visele de picioruşele porumbeilor călători, ca o solie a neadaptări sociale, greşelile mele sunt flagrante, judecate de bunul simţ declarat zeu, în lipsă de o decentă omenie, Norocul meu, marele meu noroc, a fost cititul el mă salvat de strada plină de amărăciunea golului familiar, cititul fără o direcţie fără vreo programă, citeam nebuneşte, nici o evadare nu este posibilă, doar în cărţi, în ele găseşti tot efemerul lumi, tot dezastrul lumi pus în pagini galbene a biblioteci orăşeneşti, ma fascinat şi îmi deveni formă, forma inimi mele, biblioteca orăşenească, o mare prinsă şi străbătută de toate furtunile timpului., Greşelile mele în viaţă nu sunt scuzabile şi nici nu vreau să îmi fie iertate, le port în mine ca un jurnal de bord al expediţiei care sunt ca fiinţă, în care se mai pierdu un prieten, îmi mai muri o iubită, tragicul vieţi mă izbit în toate formele, dezamăgirile,măcar ele au fost constructive, morţi nu îi puteam imputa nimic, moartea are poate cea mai mare frumuseţe nu este contestată, cronica unei morţi tibetane încă nu să scris, nimeni nu îi mai aminteşte pe morţi ca persoane vii, îi plâng, se mai dă de pomană, dar sunt morţi, mie lupul alb, moartea îmi este suprema evadare din mocirla unei existenţe împarte nefericită, împarte aureolată de succesele pe termen scurt dintr-o viaţă finită, moartea este eliberarea de concretul bunului simţ care mie îmi sună a cancer, nu am văzut fantome politicoase, nici zombi cu respectul pe bot, Greşelile mele în viaţă, ele sunt singurele care mă definesc, este singurul reper uman, şi noi vom ierta greşiţilor noştri, am primit şi pietre, am fost lovit şi cu bâta, la uni am răspuns, altă greşeală, dar nu sunt sfânt, sunt şi eu o mână de pământ, nu pot avea două feţe îmi ajunge una şi aşa prea grea,ce drac să mai fac cu una în plus, inima mea nu suportă măşti, de abia joacă câteva roluri improvizate de destin, nu urăsc duplicitatea, dar iubesc trinitatea, şi eu mereu intru în contradicţii, creez paradoxuri, iubito inima mea are forme de pagini îngălbenite de timp, pe unele din ele ai să găseşti adnotări scrise de cei care m-au citit, unele pagini sunt rupte şi folosite la te miri ce, unele pagini, foarte puţine, sunt albe încă nescrise, aşteptând tiparul vreunei edituri care să definească sunetele de clopot al fiecărui scriitor mort care nu a apucat să fie publicat sau nu a fost înţeles, iubito inima mea este o bibliotecă orăşenească, acolo mă ascundeam de tot răul lumi, acolo eu puteam să fiu eu, copilul care putea să fie orice, fugeam de realul banal şi aproape iluzoriu, eram micul prinţ: Limpede nu vezi decât cu inima, miezul lucrurilor nu îl poţi vedea cu ochii.: acolo nimic nu putea fi rău, scăpam de certurile fără sens ale bătrânilor, de rigiditatea şcolară, toate dispăreau şi se topeau în forma inimi mele. Cavalerul tristei figuri îmi zâmbea, după fiecare luptă din care ieşea învins el mai spera, zâmbetul lui mă face să cred că lumea asta plină de mori de vânt mai are o scăpare, să iubeşti cu o inimă de copil, acesta este secretul lumi noastre, greşeala mea, colosală, încă mai iubesc aşa, iubito sunt un matur cu inima în formă de biblioteca orăşenească, ce poate fi mai infantil decât asta?? Greşeala mea iubito, este că exist.
Inima mea o bibliotecă orăşenească
Unde copilul aşteaptă să crească
Iubito îmi este inima cărţi ne pătrunse
Fecioarele îmi curg în sânge, ascunse

Iubirea mea pierdută în zadar
Astăzi se citeşte tot mai rar
Anulăm ce poate ne zideşte
Te miri că a iubi este o poveste

Am să renunţ, poate am să îmi dau şi foc
Biblioteca arsă, poate îţi va purta noroc
Şi inima mea transformată în scrum
Îl va purta prin lume vântul nebun

Poveştile toate vor fi doar crematorii
Destinul nostru îl vor purta cocorii
Şi îl vor duce spre înaltul cer
Bibliotecile în suflet, actul de şomer

Ne vor salva poate pe dischete
În lumea plină de lucruri concrete
Bibliotecile nu mai au vreun rost
Sigur la moartea noastră va ploua anost